Foto: Dorica Urloiu
Mănăstirea Vizantea
Foto: Dorica Urloiu
Mănăstirea Vizantea















Mănăstirea Vizantea

Manastirea Vizantea





1. Așezarea și denumirea



Mănăstirea Vizantea se găsește între dealurile subcarpatice, în comuna Vizantea-Livezi, județul Vrancea, situată pe șoseaua județeană ce leagă reședința județului de stațiunea climatică Soveja, trecând prin comuna Vidra, poarta de intrare în ,,Țara Vrancei“.

În legătură cu numele acestei mănăstiri nu avem dovezi care să ne lămurească originea lui. Documentele notează mai multe locuri numite astfel: mănâstirea, satul și un pârâu.

Pentru explicarea acestei toponimic se prezintă mai multe posibilități. După unii cercetători I s-a putut zice mănăstirii Vizantea în amintirea Constantinopolului, care în diverse limbi slave de pildă în bulgară acest oraș este numit Vizitișa, nume care apare, dealtfel și în limba română. O asemenea numire pentru o mănăstire românească este firească dacă ne gândim la rolul pe care l-a jucat altădată Constantinopolul în viața religioasă a ortodocșilor, deci și a românilor.

Dacă am accepta această ipoteză trebuie să admitem că satul și apa și-au căpătat numele de la mănăstire. În ce privește satul vedem că și-a luat numele de la mănăstire. De această părere este și episcopul Melchisedec, care spunea că satul ,, s a luat numirea de la Monastire, ca toate satele din prejurul Monastirilor; căci la început Monastirile erau în locuri isolate și singuratice; apoi cu încetul, trebuințele gospodărești ale lor au provocat adunarea de locuitori lucrători pe lângă Monastiri, din care cu timpul s au format sate “.

Dacă satul a putut lua numele de mănăstire, în ce privește pârâul nu putem spune la fel, deoarece se vede că pe timpul când s-a format mănăstirea, pârâul de lângă ea se numea ,, Vizanț “ sau ,, Vizat – Vizat “ de unde forma adjectivală slavonă :,, Vizantea “ adică mănăstirea Vizatică sau de la Vizat. Ar fi posibil ca acest nume să fie de origine ungurească ( viz- apă) dacă ținem cont de faptul că aceste locuri au fost stăpânite de cumani. Probabil ei au numit pârâul astfel deoarece în locul de unde izvorăște pârâul Vizăuț, există și izvoare de apă minerală. Acest lucru deosebea într-un fel pârâul Vizăuț de celelalte ape din zonă.



2. Ctitorii



Afirmațiile în legătură cu începuturile mănăstirii Vizantea sunt neclare, întrucât după documente aceasta a fost întemeiată pe vremea lui Petru Șchiopul (1547-1577; 1578-1579; 1587-1591), iar după panelnic, în timpul lui Ieremia Movilă (1595-1600; 1600-1606).

Documentele în legătură cu începuturile mănăstirii Vizantea așa numite ,,ispisoa-ce “ (acte oficiale) în care se consemnează unele danii.

Astfel la 18 aprilie 1584 s-a emis un ,,Ispisoc de la Domnul Petru Voevod prin care dă și întărește lui Brostoc, stareții de Putna, împotriva a 4 cai grași un loc pustiu, în ținutul Putnii între Vrancea și între Șușița pe amândouă Vizăuțele, din muntele Ghergheleului, până în dealu Șușițăî, cât este loc domnesc “.

Acest document ne arată hotărârea de începul a mănăstirii Vizantea. Intemeietorul acestui așezământ nu poate fi altul decât starețul Ioan Broștoc, care probabil s-a călugărit.



Vederea generală a mănăstirii la anul 1884-1886



Din faptul că în pomelnicul acestui așezământ, scris la 1613, în fruntea ctitorilor este pus Ieremia Movilă împreună cu soția lui Elisabeta , deducem că și acest domn a ajutat pentru a se pune bazele acestui sfânt lăcaș. Totuși de la acest domn nu s-a păstrat nici un act prin care să fi făcut vreo danie acestui așezământ, ci este numai în pomelnic menționat printre ,,ctitorii ce au întemeiat din nou această sfântă monastire “.

Dacă Domnitorul Ieremia Movilă este așezat printre cei care au ,,întemeiat din nou “ acest așezământ înseamnă că aici exista un schit sau cel puțin vreo chilie pustnicească înființată așa cum am spus de nimeni altul decât de călugărul Brostoc, proprietarul pământului.

Existența acestui schit este dovedită de documentul din 9 martie 1612 prin care domnitorul Ștefan Tomșa(1611-1615), întărește ,,călugărilor de la schitul ce se chiamă Vizantiea“ terenul pe care Brostoc îl cumpărase de la domnitorul Petru Șchiopu.

Credem că acest schit a fost ,,întemeiat din nou“ de domnitorul Ștefan II Tomșa, în timpul căruia s-a scris și pomelnicul mănăstirii pe care î-l redăm, după episcopul Melchisedec:1

a) Domnii: Ioan Eremia Moghilă wd. Doamna lui Elisatha.

Ioan Ștefan Voevoda și Doamna lui Axania.

Ioan Miron Barnovski și muma lui Elisatha.

Ioan Ștefan Voevoda și Doamna lui Satha.

Istatia Dabija wd. Și Doamna lui Caterina.

Ioan Duca wd. Și Doamna lui Nastasia.

b) Arhiepiscop Athanasie

Arhiepiscop Thodosie

Arhiepiscop Varlaam.

Arhiepiscop Evlogie.

Arhiepiscop Mitofan.

c) Boerii Ionașcu, Irina, George, Krăstea, Măricuța, Zamfira.

Pan Dumitrașcu și Knighinea lui Maria.

Pan Ioniță și Knighinea lui Nastasia.

Pan Gavriil și Knighinea lui Sofronia.

Shatul și Knighinea lui Maria

Vasile, Sinca, Dumitrașcu, Iradia, Irimia, Mărica, Mănasie, Ursul.

În partea de jos al pomelnicului este scris : acest sânt pomelnic a oserduit ( a l face) mult pecătosul Ioan Iuștocavu, în dilele lui Ștefan Voevodul, în anul 7121 mart, 6 (1613) .

Pomelnicul de mai sus a fost doar început la 6 martie 1613 fiind trecuți domnii până la Ștefan Tomșa pentru ca ulterior să fie adăugați și ceilalți care au făcut domnii acestei mănăstiri.

Este posibil că tot Ștefan Tomșa să fi zidit biserica veche din lemn de stejar ale cărei temelie din lemn se mai vede în incinta fostei mănăstiri Vizantea și probabil că tot el a construit și zidul împrejmuitor, pentru că în documentul din 9 martie 1617 acest așezământ este trecut în rândul mănăstirilor.

Prin acest document, domnul Radu Mihnea (1616-1619; 1623-1626) întărește mănăstirii Vizantea proprietatea sa astfel : ,,suret de ispisoc de la Vvd., tălmăcit de evloghii, întăritor mănăstirii Vizantea pe tot locul ei esti pe amândouă Vizăutele din gura Vizăutului celui mare până la dealul Răchitașului“2.

Aceiași proprietate este întărită și de domnul Alexandru Ilieș prin documentul din 22 iunie 1621, în care este amintit ,,hramul Înălțărei cinsitei cruci3 a mănăstirii Vizantea.

  1. Dezvoltarea moșiei mănăstirești:

Din documentele pe care le-am prezentat mai sus reiese că la început moșia mănăstirii Vizantea constă dintr-un ,,loc pustiu între Vrancea și între Șușița pe amândouă Vizăuțele, din muntele Ghergheleului până în dealul Șușiței

Pomelnicul de la Mănăstirea Vizantea

Acest loc este situat în partea de vest a actualei comune Vizantea-Livezi. Din document nu ne putem da seama cât cuprinde acest ,, loc pustiu“ în partea de est dar totuși credem că la est acest loc se mărginea cu moșiile răzeșilor din satul Vizăuțul mare (actual Răzășeasca) și cei din Vizăuțul mic (Livezile).

Aceste sate au existat înainte de întemeierea schitului Vizantea. Vizăuțul Mare ia ființă în urma cumpărăturii făcute de Coman de la domnitorul Alexandru Vodă (probabil Lăpușneanu) Coman a cumpărat ,,o poiană ci să numești Vizăuțul Mare, cu prețu di trii cai buni…”4. Ulterior5,, Sărban și cu frații lui Oană și cu B…… lui Coman“ au vândul jumătate din terenul cumpărat de Coman, vrâncenilor Bodin și Caba, pe ,,130 zloți tătărești și astfel s-a înființat Vizăuțul mic.

Pe lângă această proprietate pe care starețul Brostoc a cumpărat-o de la Petru Vodă, mănăstirea Vizantea a mai obținut și alte proprietăți fie prin cumpărare fie prin diferite danii făcute de domnitorii boieri și alți credincioși.

Astfel printr-un act din 4 februarie 1610 Dobra Grozăvioasa face danie mănăstirei Vizantea ,,partea ei de moșie din Vitănești, din Măgura, până în apa Șușiței și o moară pe apa Putnei6.

La 26 septembrie 1626 Dumitrașcu Buciumaș sătarul și jupâneasa sa Stanca vând lui Miron Barnovschi o moară din satul Popepesești cu loc din hotarul satului și un vad de moară7.

Această proprietate domnitorul Miron Barnovschi o face danie mănăstirii Vizantea precum reiese dintr-un document din 1683 prin care ,,Duca Vodă întărește mănăstirii Vizantea moara din Popepesești cu loc din hotarul satului și un vad de moară cumpărate de Miron Barnovschi de la Dumitrașcu Buciumaș pe 80 de galbeni și date mănăstirii Vizantea“8.

Într-un act inedit din 20 iunie 1632, prin care Dobra (probabil aceiași care face danie în 1610) împreună cu soțul ei Ion dăruiesc mănăstirii Vizantea partea lor de ocină din satul Vitănești9. La aceiași dată domnitorul Alexandru Iliaș întărește mănăstirii Vizantea dania unei moșii din Vitănești a unui vad de moară pe apa Putnei și cu pemeții și vie și ocină din apa Cârligului până în apa Scurti10.

La 24 iulie 1634 domnitorul Vasile Lupu întărește mănăstirii Vizantea un vad de moară pe apa Putnei, în satul Găgești11.

Andronic din Vitănești dăruiește mănăstirii Vizantea, la 10 mai 1663 un pogon de vie12. Cu o zi înainte (9 mai 1633) mănăstirea primise de la Cârstea feciorul lui Gheorghe un loc de casă din satul Giulești13. La 9 octombrie 1661 Grozava și soacra sa din Brătine cu feciorii Precopie și Vasile dăruiesc mănăstirii Vizantea "un pogon de vie în dealul Clipiceștilor pe lângă via lui Posmag"14.

Ilie Nichita din Câmpuri vinde mănăstirii Vizantea la 3 noiembrie 1667 ,,ocina și moșia sa opt pământuri “15.

La 1 aprilie 1672 Ursul de Vizăuț, feciorul Docolini vinde mănăstirii Vizantea moșia sa ,,de siliște cu livadă, pădure și vad de moară“16.

A doua zi ( 2 aprilie 1672) mănăstirea Vizantea primește ca danie de la Toader din Vizăuț, moșia acestuia.17 La 21 mai 1674 Axintie Mățăș și soția sa Anghelița, dăruiesc mănăstirii Vizantea 5 pogoane de vie la Scortăști.18 Aceștia mai dăruiesc în același an ,,trei zapise cuprinzătoare de vii la Scortăști din Măgura până în Șușița și un răzor din Măgură în jos în total 15 prăjini “. Acest teren îl cumpărase Axintie de la ,,Petre sin Vasile“ cu trei galbeni în anul 167019.

Damian din Voloșcani cu femeia sa Dobra și cu feciorii lor dăruiau mănăstirii Vizantea, la 15 august 1677, o parte de loc din apa Cârligului până în Valea Scurtii20.

La 1 iunie 1679, Pântea cu femeia sa Ruxandra și cu feciorul lor Cozma vând egumenului Simion de la Vizantea, două pogoane de vie la Scortăști pe 30 lei21.

Andronic Burgă din Câmpuri cu toată casa sa vinde la 13 august 1680, aceluiași egumen 15 pământuri părintești ,, în dial deasupra mănăstirii până din sus de scătura lui Baracoci “22.

Petrea feciorul lui David din Voloșcani dăruiește la 15 august 1683 mănăstirii Vizantea ,,siliște cu pomi cu vie cu pământuri de țarină, cu poieni de fân, cu loc stîrp, cu cadru și cu tot venitul locului “23.

La 29 aprilie 1685 ,,Matei fiul lui…din Giurge“ vinde mănăstirii o săcătură ,,la locul lozile“24.

La 19 iulie 1687 egumenul Simion de la mănăstirea Vizantea cumpără de la sătenii vizăuțeni un vad de moară din satul Vizăuți, pe 20 lei25.

In septembrie 1690 Toader dascălul și femeia sa Tudosca dăruiesc aceleiași mănăstiri ,,două pogoane de vie în hotarușl Băleștilor“. Acest teren îl cumpărase la 20 mai 1673 de la Nistor și femeia sa Maria și de Crăciun, feciorul lui Ștefan Pitiliș, cu femeia lui Floarea, de la fiecare câte un pogon pe 25 lei 26.

Tot egumenul Simion cumpără pentru mănăstirea Vizantea, la 21 septembrie 1692, de la Gavriil a Marolii din Dragotești ,,trei blăni în Lunga Largă din jos de casa Șuiului Ibidem, f. 10, doc. 13 pe 13 lei“27. La 22 mai 1711 feciorul lui Crăciun din Câmpuri vinde egumenului Filotei de la Vizantea ,,două pământuri în dealul lui Condrat pe 2 lei “28. În același an la 26 octombrie egumenul Filotei cumpără de la ,,Vasile feciorul lui Ioniță, ginerele Vălianului “ un pământ în dealul lui Condrat pe 2 lei29.

La 13 iunie 1714 Dumitrașcu și cu femeia lui Agafie și cu feciorul lui Eremia vinde mănăstirii Vizantea ,, o moșie în dealul de deasupra mănăstirii pe 20 lei “30.

La 18 iunie 1714 Popa Dimitriu cu feciorii săi Tihic și Timothei dăruiesc mănăstirii Vizantea ,,trei pogoane de loc stîrp în ulița Bălășeștilor, cumpărate de la Ion feciorul Budescului din Câmpuri31.

In același an la 3 august Parthenic vinde egumenului Ifesin de la mănăstirea Vizantea ,, 5 fiete de loc stîrp din capul viei lui Nistor pe 3 lei bătuți“32.

In anul 1719 ,,Ion sin Rugină“ vinde egumenului Filotei de la mănăstirea Vizantea ,,un pământ de la Corni pe 1 leu“33.

Tot în anul 1719 egumenul Ifrosin cumpără de la ,,Ion sin Vasilache și a Dobritii“ ,,ocine și moșia partea adoi frați, tot locul în siliște în Vizăuț din cauza foametei “34. De asemenea, egumenul Ifrosin mai cumpără în același an ,,un pământ din luncă de la Blăgani pe 2 lei“ de la Lepădat feciorul lui Cârstian Rugină și cu femeia sa Dochița35. La 14 februarie 1724 ,, Ilie cu fratele său Alexandru sin Crăciun “ de la Câmpuri cu nepoții și feciorii lor vând mănăstirei Vizantea o parte de loc din dealul Tarniței, numita Groapa lui Prescură, pe 6 lei“36. Theodosie călugărul de la Vizantea, nepotul lui Doraftie din Câmpuri dăruiește mănăstirii Vizantea, 26 octombrie 1724, ,,o moșie alături cu moșia de la Rugină”37. Egumenul Ifrosin mai cumpără la 20 decembrie 1729, de la Ion Iosif din Negrilești, soția sa Savina și feciorii lor Matei, Ștefan, Ion și Nistor ,,o moșie în dealul Muntencii pe o iapă cu un strășnic“38. La numai o lună de zile călugărul Arsenie dăruiește egumenului Iosif de la Vizantea ,,un pământ din dealul de deasupra mănăstirii și altul în dealul Muntenilor“39.

La 15 septembrie 1742 ,,Ion Cojoc sin Miron Grecul“ din Negrilești cu sora sa Mădgălina, vând egumenului Teofil de la mănăstirea Vizantea o moșie ,,de deasupra tarniței pe 4 lei “40.



3. Procesele



În decursul timpului călugării de la mănăstirea Vizantea au avut neînțelegeri cu megieșii marii mănăstiri din cauză că aceștia ocupau abuziv părți din moșia mănăstirii sau produceau stricăciuni.

Pentru rezolvarea acestor neînțelegeri, călugării se adresau domnitorilor, care trimeteau diferiți slujbași pentru a rezolva cazurile. Astfel că, la 9 ianuarie 1683 domnitorul Duca Vodă poruncește lui Dumitrașcu Cortaciu să aleagă toate părțile de ocină și moșie din Vitănești, vadul de moară din Găgești și orice donie sau moșie ale mănăstirii Vizantea, ce sunt împresurate de megieși41.

La 11 ianuarie 1723, Mihail Racoviță trimetea pe Costache fost logofăt și pe Miron Dima la mănăstirea Vizantea pentru fixa hotarele pământurilor mănăstirii încălcate de megieși în timpul în care mănăstirea a fost închisă42.

La 11 ianuarie 1730 Grigorie Ghica cere egumenului de la Vizantea “să fie volnic să apere toate moșiile mănăstirii dinspre Bârsani și Vrânceni” ca nimeni să nu intre pe moșiile mănăstirii cu oi sau alte dobitoace43.

Același domnitor trimite pe Ștefan Catargiu, fost mare clucer, la 18 iulie 1733 să meargă la Vizantea pentru a fixa hotarele pământurilor mănăstirii44.

La 8 ianuarie 1754 domnitorul Matei Ghica Vodă cere egumenului de la Vizantea să fie volnic să apere toate moșiile mănăstirii dinspre Bârsani și Vrânceni de orice încălcări45.

La 20 ianuarie 1761 Grigorie Ioan Vodă poruncește lui Neculai Vintura cămăraș starostele de Putna să cerceteze pe Murguleț Mazilul, care ar fi stăpânit fără dovadă moșia Cârligului, pe care mănăstirea Vizantea are o danie46.

La 8 iulie 1761 bătrânii din satul Florești adeveresc dreapta stăpânire a mănăstirii Măgurii până în matea Sușitii și (Vlascos, mare medelnicer, staroste de Putna, dă mărturie de judecată egumenului pentru Nistor, fefciorul lui Toader din Răcoasa, care a cosit pe locul ce-l vânduse pe din jos de casa Șuiului) care pe nedrept le stăpânește Sandu Marghiolul cu neamurile lui47.

La 17 iunie 1762 boierii Anghel Prat și Simion Arămescul dau mărturie hotarnică pentru “părțile de moșie” ale mănăstirii Vizantea din satul Clipicești și “trei răzoare de loc de frunte de către moșneni”48.

Domnitorul Ioan Teodor Vodă cere egumenului mănăstirii Vizantea la 8 ianuarie 1764 ,,să fie volnic să apere moșia și braniștea de orice încălcări49.”

La 7 februarie 1768, Grigorie Ioan Calimache Vodă poruncește lui Dumitrache, pahornic staroste de Putna, să cerceteze pe Nicoară Berbece, care ar fi stăpânit fără nici o dovadă moșia Cârligului50.

Același domnitor întărește la 31 decembrie 1768 mănăstirea Vizantea asupra moșiei Găureni ca urmare a judecății avute, dându-i dreptul de a lua “a zecea parte din toate precum și zilele de boieresc în lucru sau bani”51.

La 9 martie 1777 Grigorie Alexandru Ghica Leon fost mare pahornic, staroste de Putna să judece asupra stăpânirii de către mănăstirea Vizantea a vadului de moară de la Gura Repezii pe Șușița, făcut de Constantin, nepotul lui Patronie, precum și a altor moșii ale mănăstirii din Vitănești și Clipicești52.

La 24 februarie 1779, Constantin Dimitrie Moruzi Voievod poruncește fostului mare paharnic Alexandru Iancoleu, staroste de Putna, să meargă la Vizantea împreună cu egumenul mănăstirii și cu răzeșii “să împartă pământurile mănăstirii despărțindu-le de cele ale răzeșilor prin bolovani”53.

La 8 mai 1779 Neculai mare vornic de poartă Și Stan fost bașbuluc boș mazil, fiin orânduiti din partea fostului mare spătar Constantin Catargiu și a fostului mare paharnic Alexandru Iancoleu, staroste de Putna, dau mărturie hotarnică pentru moșia Vizăuâi, între mănăstirea Vizantea și răzeșii locului54.

Peste numai două zile se mai dă o mărturie hotarnică asupra părților de moșie (în număr de 48 de pământuri) de deasupra mănăstirii cumpărate și dăruite mănăstirii Vizantea de către câmpureni55.

Nemulțumiți de hotărârea judecății în pricine cu egumenul Ioachim de la Vizantea pentru stăpânirea moșiei Vizăuți, moșneni și răzeșii din Vizăutul Mic fac plângerii, care însă este găsită neîntemeiată în urma cercetării făcute de "veleții boieri" din 4 iunie 177956.

La 10 septembrie 1779 sătenii din Vizăutul Mic (Găurele) se învoiesc cu egumenul de la Vizantea, prin mijlocirea pahului Alexandru Iancoleu, staroste de Putna, "să țină moșia mănăstirii pentru hrana lor plătind mănăstirii pe tot anul 55 de lei și o zi de clacă de 50 de oameni să muncească la mănăstire o zi de vară de la răsăritul soarelui până la apusul soarelui"57.

La 15 februarie 1792 Vasilache, căpitan fiind rânduit de starostele de Putna dă mărturie hotarnică, pentru "dreapta stăpânire a mănăstirii Vizantea, asupra moșiei Voloscani, potrivit învoielii dintre egumenul Nichifor și moșnenii din Voloșcani58.

Domnitorul Constantin Șuțu poruncește la 22 iunie 1793 lui Iordache Negre fost mare clucer și lui Mihalache Crechez, fost mare han, să cerceteze jalba egumenului de la Vizantea în care se arată că răzeșii din Găurele nu urmează învoielii făcute la 10 septembrie 177959.

La 3 august 1793 starostii Putnei prin Iordache Negre clucer și Mihalache Cerchez, paharnic, adeveresc că făcându-se cercetare după porunca domnească din satul Găurele nu mai au nici un temei privitor la stăpânirea moșiei Găurele60.

Nu mult după aceasta egumenul Nichifor de la Vizantea trimite o nouă jalbă în care se plânge de neplata avaetului moșiei Găurele de către sătenii găureni, fiindcă la 15 noiembrie 1793, domnitorul Mihail Constantin Șuțul poruncește lui Iordache Negre și lui Mihalache Cerchez să cereceteze această jalbă61.

Cu această ocazie domnitorul le poruncește să cerceteze și să hotărască dreapta stăpânire a mănăstirii Vizantea, asupra unei moșii pentru care ar fi păgubită de Sandu Marghiolul și a câtorva părți din moșie din ținutul Putna ce le-ar stăpâni niște mazili62.

La 30 ianuarie 1794 Gheorghe, clucer și Mihalache ban adeveresc dreapta stăpânire a mănăstirii Vizantea, asupra a "două pământuri de moșie și un răzor" din hotrul Giuleștilor, ce ar fi fost date înschimb unui Sandu Marghiolul, de alți egumeni63.

La 28 decembrie 1794 Sandu Marghiolul cu feciorul lui Manolache se învoiesc cu egumenul Nichifor de la Vizantea să înapoieze moșia vândută lor de egumenul Macarie, primind înapoi prețul vânzării "60 de lei și 20 de stupi, din care iartă 10 și mai dăruiește mănăstirii 3 oca de ceară"64.

La 19 aprilie 1795 Mihail Constantin Șuțu Vodă, dă volnicie egumenului Nichifor de la Vizantea, să aibă a stăpâni moșia din jurul mănăstirii, iar locuitorii din jurul acesteia sau de pe aceeasta să nu facă nici o călacre a moșiei fără învoiala mănăstirii, dând dijmă din toate și poruncește starostelui de Putna să vegheze la respectarea poruncii65.

Stărostia Putnei prin Mihalache, pah staroste de Putna, poruncește la 12 august 1795 lui Dimitrie Ghionoiu, vornic de Vrancea să facă în așa fel ca oamenii de pe moșia Ghergheului să se supună hripoavelor, care recunosc proprietatea deplină a acestei moșii ca fiind a mănăstirii Vizantea66.



4. Închinarea



Potrivit obiceiului timpului, ctitorul mănăstirii Vizantea, călugărul Ioan Brostoc închină mănăstirea, la 22 iunie 1646, mănăstirii Pângărați67. Aceasta explică faptul că la 23 iulie 1646, domnitorul Vasile Lupu întărește pe egumenul de la mănăstirea Pângărați ca să aibă a apăra tot hotarul mănăstirii Vizantea, nimani să nu aibă a umbla cu dobitoacele prin fânat, nici să aibe a cosi acel hotar68.

Mănăstire Vizantea devine independentă, așa cum o găsim în anul 1777, probabil la 22 iunie 1662 și 11 aprilie 1664, când mănăstirea Pângăreți dădea lui Eustasie Dabija "un metoh sau mănăstioară anume Vizantea cu tot venitul"69.

După părerea unor istorici70, mănăstirea Vizantea a fost închinată mănăstirii athonite Grigoriu la 15 ianuarie 1769, de către domnitorul Grigore III Alexandru Ghica ca semn de răsplată făcută călugărului Ioachim, care îl împrumutase la Constantinopol pentru a-și recăpăta tronul și căruia îi făgăduise că-i va da dublu.

Un act de închinărie cu această dată nu există pentru că, așa cum vom vedea, de fapt, închinarea nu s-a făcut atunci, ci mai târziu la 15 ianuarie 1777 de către Grigore III Alexandru Ghica în a treia sa domnie (1774-1777)71.

Acesta nu putea să o închine în 1769 pentru că atunci nu era domnitor, încheindu-și a doua domnie la 5 noiembrie 1768.

Reproducem un pasaj din hrisovul prin care domnitorul Grigore Ghica și mitropolitul Gavriil Glimachi închină mănăstirea Vizantea mănăstirii Grigoriu: "Prin prezentul nostru hrisov domnesc facem cunoscut celor în drept că un călugăr, aparținând sfintei monastiri Grigoriu de la Muntele Athos, dedicată Sfântului Nicolae Arhiepiscopul și Thaumaturgul, un călugăr zic cu numele Ioachim, om înțelept și binefăcătoriu, în cele mai de pe urmă timpuri ale anomaliilor, a răscumpărat prin propria sa voie și cu mijloace proprii bănești și diferite împrumuturi ce au făcut mai mulți creștini din această tară ce căzuse în robie și a făcut a-și redobândi vetrele lor. Deci luând în considerare această mare binecuvântare făcută statului nostru de acest călugăr binefăcător și virtuos în dorința de a arăta recunoștința noastră către mănăstirea Grigoriu, căruia sus-zisul părintele Ioachim îi aparținea, l-am gratificat cu largheță și de vreme ce sus-zisa mănăstire Grigoriu n-are în principatul nostru nici un metoch, de la care ar putea avea oarecare venit ca celelalte mănăstiri de la Muntele Athos, Eminența sa Mitropolitul Țării noastre hotărâ cu consimțământul nostru a dedica și a închina acestei mănăstiri Grogoriu, una din mănăstirile acestei țări, ce sunt independente și nu sunt supuse altui loc, numită Vizantea din ținutul Putnei, cu toate averile ei mișcătoare și nemișcătoare72.

Așa ne putem explica faptul că la Vizantea apar călugări greci, care zidesc din piatră actuala biserică, astăzi parohiala, cum consemnează și pisania de deasupra ușii de la intrarea în pronaos: "Cu cheltuiala Monahului Visarion-1858".






Foto: Dorica Urloiu
Mănăstirea Vizantea
Foto: Dorica Urloiu
Mănăstirea Vizantea



5. Secularizarea averilor Mănăstirii Vizantea


Prin legea din 13 decembrie 1863, mănăstirea Vizantea a fost desființată, iar biserica sa devenind locaș de parohie. Moșiile care au făcut parte integrală până la 3 decembrie 1863, din averea mănăstirii au trecut în proprietatea statului. Acestea au fost arendate în perioada 1876-1886 cu 10.619 lei și 60 de bani annual, iar între 1886-1896 cu 6.700 lei anual73.

În legătură cu ultimul egumen al mănăstirii Vizantea, Visarion putem spune că de la anul 1852 și până în 1853, a strâns o avere fabuloasă, cum spune testamentul său, pe care a împărțit-o "spitalului din Atena, mănăstirii grigoriu 39.000 groși, comunității Sf. Munte 20.000, etc cu totul ajungându-se la vreo 20.000.000 lei74.

După secularizarea chiliilor rămân pustii care în decursul timpului s-au dărâmat, rămânând numai casele egumenilor.

Acestea la început au servit ca școală sătească, iar în timpul din urmă drept casă parohială. Iată în ce stare deplorabilă găsește episcopul Melchisedec, fosta mănăstire Vizantea, la anul 1882, când o vizitează: "Biserica este înconjurată de ziduri, casele egumenești stau încă bine, dar toate celelalte s-au ruinat și arendașul ară până la poarta mănăstirii".





6. Biserica, descriere arhitectonică



Intrarea în vechea incintă fortificată a mănăstirii se făcea prin partea de sud, pe sub bolta de zid care se poate observa și astăzi. Zidul care o înconjoara odinioară avea o formă pentagonală, având inițial înălțimea de 4 metri și grosimea de 1 metru și era străpuns în partea de sus și din loc în loc de creneluri, care serveau pe timpuri la apărarea contra năvălitorilor.

De îndată ce s-a terminat biserica actuală (1858), dat fiind și împrejurările ce au urmat (exproprierea din 1863) biserica veche, din lemn de stejar a fost lăsată în părăsire, pentru ca în 1916 să fie distrusă complet de armatele austro-ungare.

Astăzi se mai pot vedea doar urmele vechii temelii de piatră, precum și porțiuni din zidurile incintei.

Intrarea în curtea mănăstirii se face astăzi prin partea de apus, pe sub un portic care susține turnul clopotniței.

Porticul este format dintr-un gang la intrare, la ieșirea căruia se află un arc triumfal susținut pe câte doi pilaștri puternici, care formează la rândul lor extremitățile zidurilor de o parte și de alta a intrării. Deasupra gangului, înalt de 4 metri se află o încăpere deasupra căreia este construită clopotnița. Turla clopotniței este lucrată din lemn, are o formă hexagonală și o înălțime de 8 metri cu baza de 3 metri.

Biserica este construită în stil bizantin, în plan triconic, din blocuri de piatră cioplită (35/20 cm.) până la acoperiș. Are înălțimea de 8 m, lungimea de 22,5 m și lățimea de 9,5 m. Acoperișul este în serpantă și făcut din tablă zincată.

Turla este construită pe im paralelipiped cu baza pătrată, împrejurul căreia se relevează cele trei "prigoane" niște construcții de formă semicirculară, de pe acoperiș, care redau brațele crucii din interior. Inițial turla avea o formă octogonală și era flancată de opt "buclieri" ce păreau suprapuși câte trei la fiecare unghi: cei doi dedesubt în formă de pilaștri, iar cei de deasupra în formă de coloană pe ale căror capitaluri se sprijineau trei arcuri suprapuse. În părțile de răsărit, miazăzi și apus ale turlei erau 6 ferestre mici, în stil bizantin. În urma cutremurului din 1940 turla bisericii s-a prăbuțit și a fost refăcută de enoriași. În prezent este lucrată din paiantă, are o formă circulară, căptușită în exterior cu scândură și tablă zincată pe interior peste paiantă s-a aplicat un strat de tencuială, fiind pictată în frescă.

Intrarea în biserică se face prin partea de apus, cam la 5 m depărtare de gangul de la portic și pe sub un mic pridvor susținut la intrare de patru coloane, pe a căror capiteluri, pe o arhitravă este construit "pignonul" triunghiului care susține acoperișul de jos al bisericii.

Interiorul acoperișului de la pridvor este boltit (en berceau). Deasupraa ușilor prin care se intră în pronaos este săpată în piatră inscripția grecească: "ΔΙαΕΞΟΔΟΝ Βιςαςιωnoς monaxγ 1858.

La doi metri înăuntru de la intrare se găsesc doi pilaștri puternici, de o parte și de alta, având baza un dreptunghi, iar în partea superioară susținând un dublou, de la care spre răsărit până la transept se formează bolta deasupra navei principale care alcătuiește naosul, flancat, de alte părți cu patru pilaștri mai mici, cu baza aproape pătrată, pe a căror capiteluri se sprijină.

Spre apus, atât cât cuprinde trava acestui dublou, spre ușa de la ieșire se formează o navă mai mică boltită tot "en berceau", terminându-se printr-o absidă în fundul căreia, exact deasupra ușilor este un ochi circular deschis, numit lunetă, care face ca interiorul să fie întotdeauna aerisit. Dedesubtul mulurilor care ornează această absidă, în partea opusă, trecerea de la planul circular la unghi se face prin două pandative mici.

În părțile de nord și vest ale acestei abside se deschid două arcuri, susținute pe de o parte de cei doi pilaștri mari, iar de cealaltă parte de peretele de la intrare. Aceste arcuri la rândul lor susțin câte o mică cupolă dedesubtul cărora se observă câte patru pandative susținute de câte două arcuri, orientate în sens contrar celor două arcuri deschise.

Trava cuprinsă între peretele de apus și cei doi pilaștri mari, precum și porțiunea cuprinsă între pereții laterali de nord și de sud și acoperită de bolta nisei și a celor două cupole mici formează pronaosul, luminat de două ferestruici opuse. Pe acest pronaos, se pare că ctitorii aveau de gând să ridice două turle, adică cele două cupole mici descrise să fi fost înălțate deasupra acoperișului prin intermediul a doi tamburi. Fiind, însă, în preziua secularizării averilor mănăstirești, citorii s-au mulțumit să termine lucrarea cât mai curând.

Pronaosul este flancat în total de 6 pilaștri, ai căror capiteluri, la rândul lor susțin câte două arcuri la nord și sud, în fundul cărora se proiectează alte două, pentru a face loc luminii care pătrunde prin cele două ferestre lucrate în stil bizantin.

Trecerea de la pilastru la pereții laterali se face prin arce mici, susținute pe capiteluri și buclieri. Transeptul, adică nava transversală principala cuprinsă între cele două abside principale laterale, este flancat de patru pilaștri, doi la apus și doi la răsărit, pe a căror capiteluri se sprijină cele patru dublouri de dimensiuni egale, deasupra cărora este așezată cupola, prin intermediul tamburului. Acesta la intercesția cu cele patru arcuri, între care se face trecerea prin patru pandative, are două arcuri concentrice, iar mai sus și paralel cu acestea are niște muluri.

Între cei doi pilaștri care susțin arcul triumfal al altarului și între pereții laterali, care fac câte un unghi drept cu absida de la răsărit, de o parte și de alta se găsesc câte două absidiale. Cele de la miazănoapte: una formează proteza (cea scobită de la răsărit), iar a doua servește ca loc de spălat, având o deschizătură în crenel, prin care pătrunde lumina. Cele de la miazăzi: una servește pentru păstrat în afară (cea de la răsărit), iar cealaltă pentru foc.

Altarul situat cu două trepte mai sus decât naosul, are în partea de răsărit o deschizătură centrală în care se află "locul celui Prea Înalt" deasupra căreia este o fereastră, la fel cu cele din naos. În mijloc se află Sfânta Masă făcută dintr-un bloc de piatră cioplită, având înălțimea de un metru și grosimea de 70/70 cm, deasupra căreia este o lespede dreptunhiulară de 1,20 m și groasă de 0,10 cm din același material.

Cu privire la cei șase pilaștri care despart naosul în trei nave longitudinale, una principală și cele două laterale secundare se păstrează o poveste de la bătrânul Ioan Ilie Toderică, fost epitrop al bisericii: "Vezi părinte, stâlchii ăștia? Eram copchil pe când se fășia biserica easta…să hi avut ca doisprăzăși ani. Arnăuții de la monăstire adunau toți boi din satu și se dușeau tuma la pârâul Albu. Acolo unii șopliau stâlchii, numai numai că-i durau șă-i puneau pe câte o corșie de fagu (copac cu două ramuri paralele dar puternice). Șă înjugau atâția boi la dânsu până cându îl hurneau din locu. Dacă era timpu uscatu atunci merjea înintea boilor cu polobocul cu apă și străchia ca să se facă mâzgă și așa să ducă chiatra târăș la mănăstire. Dacă se întâmpla să se îmbolnăvească un bou, îl plătea cu galghini, iar se huhureau și trăjeau cu chistoalele di bucurie".

Într-adevăr pilaștri sunt din câte un singur bloc de piatră cu înălțimea de 2,70 m și grosimea de 0,70m/0,60m. Ceea ce merită reținut din povestioara bătrânului este greutatea cu care au putut fi aduse aceste pietre gigantice.

Oricine vizitează acest loc apreciază trăinicia și dărnicia cu care s-a zidit această biserică, și poate de asemenea aprecia cu câtă credință și bogăție sufletească erau stăpâniți înaintașii noștri.



7. Sculptura

    1. Decorațiunea exterioară

Monumentul fiind construit din piatră n-a existat posibilitatea să i se facă decorațiuni bogate nici în exterior, nici în interior. Cele câteva elemente arhitectonice decorative pe care le-am descris mai înainte ca: plinta, mulurile, buclierii și arcadele oarbe, care încadrează ferestrele, fiind insuficiente pentru a completa acest capitol. Totuși le-am descris aici și am insistat chiar în prezentarea interiorului bisericii pentru că nici una dintre bisericile, schiturile sau mănăstirile din județ sau din preajma acestuia nu se aseamănă cu stilul mănăstirii Vizantea.

Este un lucru de mirare la acest monument cum de a putut fi construit așa de simplu, față de posibilitatea materială a ctitorului pe de o parte, și față de stilul și planul pe care și l-a propus să-l adopte. Nu se poate admite, de asemenea că acești meșteri să fi renunțat ușor să construiască o biserică pe pământul așa de darnic al Moldovei, fără să o împodobească cu toate elementele artistice ale stilului și ale timpului. Și atunci, nu ne rămâne decât să căutăm această simplitate, în ceea ce privește decorația interioară și exterioară a acestui monument luând în considerare contextul în care s-a realizat construirea lui.

După cum s-a arătat, timpul când s-a zidit biserica nouă a mănăstirii Vizantea coincide cu perioada în care "se frământa la noi aluatul Sfintei Uniri" din 1859.

Cum mânăstirea cu întinsele ei proprietăți se afla aproape de Milcovul "buclucaș" și de Focșani, unde răsunau glasurile tinerești ale lui Alecsandri, Negruzzi, și ale altora, care probabil în discursurile lor pomeneau și de bogățiile noastre care se scurgeau în Orient din mănăstirile închinate, iar pe de altă parte bătrânul tribun al poporului vrâncean, Moș Ion Roată, care nu era decât la o palmă de loc de Vizantea, în Câmpuri răzășești, localnicii începuseră să simtă tendința de expansiune ale egumenului grec de la Vizantea și nu mai conteneau cu jabelele.

Toate acestea au fost motive destul de puternice care i-au făcut pe călugării greci de la Vizantea (care erau omeni buni cunoscători ai vremurilor) să purceadă de îndată la zidirea unei mănăstiri care prin frumusețea și trăinicia ei să potolească mânia ce va să fie și de care tot n-au scăpat.

Dar cum această operă cerea timp, răbdare și mai ales bani, la toate acestea se adăuga și liniștea necesară elaborării unui proiect de ornamentare a bisericii, pentru a te putea avânta în domeniul frumosului, se vede că monumentul Vizantea n-a avut parte de împrejurări prielnice construirii ei.

    1. Decorațiunea interioară

Aceeași înfățișare simplă care stăpânește partea exterioară a clădirii se observă și în interior în ceea ce privește elementele decorative. În schimb, însă, aici te minunează varitatea liniilor curbe, care se întretaie până în cele mai mici amănunte.

Decorații sculpturale nu prezintă decât catapeteasmă și ușile împărătești, precum și cele câteva icoane care se păstrează de la biserica de lemn.

Catapeteasma este înaltă cât arcul triumfal, lăsând crucea de deasupra să se petreacă chiar în tambur. După elementele sculpturale o putem împărți în două mari registre orizontale, divizate la rândul lor în câte șapte registre verticale, prin câte șase coloane de lemn artistic sculptate și împodobite de sus în jos, prin împletituri de rinsouri, închipuind lujerul și frunza de vie. Atât coloanele care flanchează icoanele din registrul inferior, cât și acelea din registrul superior, au capiteluri sculptate și vopsite în mai multe culori, între care predomină fondul albastru, pe care se relevează verdele și roșul în nuanțe vii.

Pe aceste capiteluri și până unde începe registrul superior se află un spațiu intermediar cu lățimea de 0,30 m și cu lungimea atât cât ține lungimea catapetesmei care este foarte bogat sculptat și colorat în forma de arabescuri, flancate pe ambele părți de bogate rinsouri vopsite cu bronz galben.

În dreptul fiecărui capitel și pe acest spațiu descris mai înainte se află sculptat câte un grifon, iar pe suprafața care susține coloanele registrului superior sunt sculptate mici discuri argintii.

Fiecare din icoanele acestor registre sunt bogat încadrate de rinsouri multicolore, din a căror ondulațiuni nu a dispărut linia curbă din partea superioară, spre a imprima și aici caracteristica stilului din întregul monument.

O altă podoabă a monumentului descris o formează ușile împărătești. Privite atunci când sunt închise, în întregimea lor și ca formă, au o perfectă asemănare cu catapeteasma, asemănându-se ca și aceasta cu un munte, în vârful căruia, de această dată, stă sfântul potir, din care iese la iveală o stea luminoasă cu raze aurii. Acest simbolism este foarte rar închipuit în bisericile noastre și ne întărește încă o dată părerea că cei care au condus lucrările acestei mănăstiri au știut să îmbine perfect de frumos liturgismul ortodox cu arta creștină bisericească. Încadrate de risouri cu aceleași linii curbe în partea superioară a lor o complexitate de vițe de vie ascund în desișul lor patru struguri bogați, colorați într-un albastru închis, care atârnă deasupra a patru medalioane mici, sculptate în relief, sus închipuind Buna Vestire, iar jos pe apostolii Ioan și Luca.

Amintim, de asemenea, că în biserica fostei mănăstiri Vizantea s-au păstrat, până nu demult și ușile împărătești de la vechea biserică, aceasta aflându-se în prezent la Muzeul Eparhial Buzău

În ceea ce privește elementele picturale, acestea pot fi descrise numai prin studierea catapeteasmei și a celor câteva icoane de lemn păstrate de la vechea biserică, întrucât, după secularizarea averilor mănăstirești, din 1863, călugării greci au fost nevoiți să părăsească ținuturile acestea și astfel biserica a rămas nepictată mural.



8. Obiecte și cărți vechi de cult


Biserica de la Vizantea adăpostește o bogată colecție de bunuri culturale, datând din vremurile întemeierii. În cele ce urmează vom enumera obiectele de valoare artistică și istorică, ce au aparținut vechii biserici a mănăstirii Vizantea, care se păstrează fie la locul de origine, fie la Muzeul de Istorie din Focșani, și anume:

  • Crucea de lemn ferecată în argint (circa 250 gr.), care după episcopul Melchisedec a fost dăruită mănăstirii Vizantea de Doamna Safta, soția lui Ștefăniță Vodă, feciorul lui Vasile Lupu, în anul 1657, având încrustat fin pe postamentul ei această mențiune. Cu timpul inscripția s-a șters și această cruce rămâne obiectul cel mai valoros al Bisericii Vizantea, o adevărată bijuterie a tuturor timpurilor.

  • Tripticele lucrat din lemn, sculptat, se deschide în două uși, formând trei registre; aici se observă scris pe pergament lipit de lemn numele multor domni, arhiepiscopi și boieri, care au dăriut și au înnoit acest sfânt locaș, așa cum am văzut la istoricul mănăstirii. Acesta se păstrează la Muzeul de Istorie din Focșani.

  • 5 icoane împărătești provin de la catapeteasma vechii biserici a mănăstirii, care datorită spectrului avansat de degradare se află în custodie la Muzeul de istorie din Focșani

  • 11 icoane praznicale starea acestora fiind mai bună, se păstreză la biserica din Vizantea. Pictura este încă vie, iar pe fondul acestor icoane (fie cele împărătești, fie cele praznicale) s-a folosit Echt Caterinen Gold (foițe de aur). Stilul este specific veacului al XVII-lea. Coloritul este închis, figurile sunt trase la față, specific stilului bizantin. La toate aceste icoane împărătești pictura este realizată pe lemn cioplit (unele cu sculptură pe motive vegetale), îmbinându-se sculptura cu pictura.

  • Cădelniță de argint masiv cu partea de jos în forma de navă, străjuită de trei îngerași, de ale căror aripi sunt agățate lanțurile de susținere. Partea superioară are forma unui turn de biserică frumos cizelat, având în partea de sus o frumoasă cruce grecească.

Pe Sfânta Masă se mai păstrează un relicvariu în form unei cărți de ritual de mărimea 20/15 cm și grosimea de 0,06 m, care a fost cândva cuprins de flăcări; totuși se poate vedea că a fost din lemn, acoperit din afară cu piele verde, iar pe dinăuntru cu pluș roșu.

Când se deschide pe o placă de argint prinsă în mici șuruburi, se observă adâncite șapte locuri de formă diferită, împrejurul locului mai mare de forma crucii, de mult preț, care a dispărut cu ocazia războiului, după spusele localnicilor.

Pe placa mai sus arătată sunt perforate locurile în care se mai păstrează trei din sfintele moaște se află scris în grecește numele a cinci sfinți: Sfântul Modest, Anastasia Ramona, Haralambie, Elefterie și Trifon.

În afară de aceste obiecte, la biserica fostei mănăstiri Vizantea se mai păstrează și cărți vechi de ritual, de literatură și știință, în grecește și în românește cu caractere slavone.

Faptul că între cărțile de ritual ce se găsesc la fosta mănăstire, se mai găsesc și cărți de literatură și știință ne face să credem că în timpul epocii fanariote, această mănăstire a fost condusă de oameni luminați care și-au permis luxul de a face știință și literatură, deosebit de "Pravilă și rugăciuni" și nu este exclus ca aici să fi funcționat, ca și lângă alte sfinte mănăstiri o școală catehetică. Cărțile se împart în două categorii:

  1. DE RITUAL:

  • Evanghelia tipărită în zilele lui Ioan Voievod la anul 1772 cu osârdia și celtuiala mitropolitului Gavriil în tipografia sa de la Iași;

  • Evanghelia tipărită în a doua domnie a lui Grigore Ghica Vodă cu binecuvântarea și cheltuiala mitropolitului Neofit, în București la anul 1750;

  • Penticostarul tipărit sub domnia lui Al. Scarlat Ghica Vodă cu binecuvântarea și cheltuiala mitropolitului Grigorie, în București la anul 1768. O însemnare de pe această carte întărește faptul că mănăstirea Vizantea a fost închinată la anul 1777 mănăstirii Grigoriu din Sf. Munte Athos;

Redăm mai jos această însemnare: "Această sfântă și dumnezaiască carte cu toată osârdia sfințiiei sale părintelui (numele rupt), a sfinției sale părintelui chir Constandie eromonahul proegumenul exarhii de la Sfânta monastire Grigorie Sveta Gora, învrednicindu-se a câștiga mitoc pe sfânta carte ca aceasta am dat-o ca să fie sub blestemul Domnului nostru Iisus Hristos cum și cel ce ar afla-o înstrăinată și n-ar adeveri-o", 7285 aprilie 15 (1777).

  • Liturghier tipărit sub domnia lui Mihai Grigore Sturza în anul 1860, în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza;

  • Ocotih tipărit în anul 1834;

  • Aghiasmatar mic tipărit sub domnia lui Ioan Sandu Sturza cu binecuvântarea și cheltuiala mitropolitului Veniomin Costachi, 1823;

  • Evanghelia 1863, Penticostrul 1762, și cele 12 Mineie 1869 tipărite la Veneția;

  • Mineiele pe lunile Februarie, Martie, Aprilie, Mai, Iulie, și Octombrie tipărite în timpul domniei lui Alexandru Ipsilanti și a mitropolitului Grigorie și sub îngrijirea episcopului Chesarie al Râmnicului, între anii 1774-1782.

  1. LITERATURĂ:

  • Filosofie, Logică, Metafizică, și Etica în patru volume tipărite la Veneția în 1804.

  • Filosofia și istoria fizică, Constantinopol, 1841;

  • Fizica și Chimia, Veneția, 1812;

  • Enciclopedie și Filologie în patru tonuri, Veneția, 1870;

  • Istoria Greciei de Goldschnit, Veneția 1807

  • Noi reformatori, Veneția 1780.



9. Clerici conducători ai Mănăstirii Vizantea de la fondare și până azi



Primul cleric care a condus mănăstirea Vizantea a fost fără îndoială călugărul Ioan Broștoc. În legătură cu perioada în care acesta a activat la Vizantea nu avem dovezi sigure, dar totuși putem spune că acesta a activat de la 18 aprilie 1584, când a cumpărat de la domnitorul Petru Șchiopul "un loc pustiu", pe care fondează mănăstirea și până la 22 iunie 1646, când închină mănăstirea Vizantea, mănăstirii Pângărați.

În pomelnicul mănăstirii Vizantea întâlnim egumeni ca: Teofan, Mesalia, Pohonia, Nictarie, Iosaf, despre care nu știm perioada în care au activat.

Mai multe informații despre egumenii mănăstirii Vizantea le aflăm din cele 109 documnete cuprinse în manuscrisul 580 de la Arhivele Statului București. Astfel între 1 iunie 1679 și 21 septembrie 1692 întâlnim pe egumenul Simion. La 22 mai și 26 octombrie 1711 îl găsim în documente pe egumenul Filotei.

De la 3 august 1716 și până în ianuarie 1730 este întâlnit în mai multe documente egumenul Ifrosin.

La 15 septembrie 1742, când mănăstirea Vizantea a fost închinată mănăstirii Grigoriu din Muntele Athos egumen al mănăstirii era Spiridon Șendrea.

La 20 august 1809 episcopul Gherasim al Romanului raportează mitropolitului Gavriil Bănulescu cu privire la mănăstirea Vizantea, următoarele: Ieromonah Ignatie egumen grec, ieromonah Ignatie, moldovean, monahul Mihail moldovean. Acesta ar fi personalul mănăstirii Vizantea la anul 1809 după cum ni-l relatează dosarul nr. 56/1809 din arhiva Consiliului Eparhial Chișinău (publicat în revista Arhivele Basarabiei, anul II, nr. 2 de profesorii T.Bulat și C. Tomescu, Chișinău 1931).

La 20 iulie 1842-1858 găsim pe egumenul Visarion, pe cheltuiala căruia s-a zidit biserica actuală a fostei mănăstiri Vizantea, după cum se citește pe inscripția grecească de deasupra ușii de la intrere în pronaos.

La 20 iulie 1868 găsim pe protosinghelul Constandie pomenit pe Sfântul Disc al Bisericii. Considerăm că acesta este primul slujitor după ce biserica a devenit locaș de parohie.

De la 1880 până la 1905 a fost paroh preotul Nicolae Grosu, născut în comuna Găuri și căsătorit în comuna Vizantea, absolvent al seminarului inferior din Roman și hirotonisit de episcopul Melchisedec al Romanului. Acesta era slujitorul bisericii fostei mănăstiri Vizantea în timpul căruia mitropolitul Melchisedec Ștefănescu a vizitat fosta mănăstirea Vizantea.

Între anii 1905-1911 preot paroh a fost Gh. Gage, născut la 14 septembrie 1866, absolvent al seminarului inferior, fiind transferat aici de la Răstoaca la 1 mai 1905.

Între anii 1911-1919, a fost paroh preotul Constantin Taftă, ginerele fostului paroh N. Grosu.

De la 1919 până la 1925 a fost ieromonahul Hrisant Mateev, basarabean de origine.

Între anii 1925-1944 a fost paroh preotul Ioan T. Grosu care a fost hirotonisit în urma absolvirii seminarului din Roman. Pe când se afla preot la parohia Înălțarea Sfintei Cruci din comuna Vizantea a urmat și studiile Facultății de Teologie din Chișinău, pe care a absolvit-o având ca lucrare de licență, lucrarea intitulată "Monografia Monastirii Vizantea".

Din anul 1944 până în 1954 parohul parohiei Vizantea a fost preotul Dobre Nicolae.

Între anii 1954-1960 a fost paroh preotul Diaconu Ghiță.

Din anul 1960 până în anul 1969 preot paroh al parohiei Vizantea a fost preotul Taftă Nicu.

Între anii 1969-1977 a fost preotul Postolche Ion.

Din anul 1977 și până în 1995 preotul parohiei Vizantea a fost preotul Aga Ștefan, care a absolvit Seminarul din Buzău și Facultatea de Teologie din București.

Din anul 1995 s-a transferat la Panciu unde activează și astăzi fiind și secretar la protoieria Panciu.

Începând cu anul 1995 preot paroh al parohiei Vizantea este preotul Gheorghiță Lucian, absolvent al Seminarului din Buzău și al Facultății de Teologie din București.



10. Reparații



Până la terminarea bisericii actuale (1858) serviciul divin al mănăstirii se oficia desigur în bisericuța de lemn de stejar ce s-a păstrat în curtea mănăstirii până înaintea primului război mondial.

De îndată ce s-a terminat biserica actuală, dat fiind și împrejurările ce s-au succedat, printre care și expropierea de la 1864, bisericuța veche a fost lăsată în părăsire, pentru ca în 1916 să fie distrusă de armatele austro-ungare, care au stat în preajma ei până la 1918.

Cu aceasta s-a înmormântat în tăcere ultima clădire domenască a mănăstirii Vizantea. Au mai rămas doar ruinele zidurilor de odinioară, care să mai fie marturii ale trecutului și care să mai hotărască pe cercetătorii timpului să dovedească ceea ce vremea și uitarea au lăsat să se îngroape.

Deși era o perioadă destul de vitregă, la biserica nouă, în anul 1914 i s-a schimbat pardoseala înlocuindu-se cu alta din dulapi de brad și tot atunci s-a înfundat și pridvorul cu scândură, care era deschis, adăugându-se ferestre și uși de lemn.

În anul 1927 făcându-se o curățenie generală, biserica a fost văruită (căci ea nu era pictată) și i s-au înlocuit strănile din partea de nord care erau stricate. Tot atunci au fost înfundate cu cărămidă, rămânând cu geamuri la intrare și păstrându-se elementele arhitectonice.

În 1934 s-a reparat acoperișul și al clopotniței, s-a vopsit acest acoperiș și s-a prevăzut cu uluce și burlane din tablă zincată, pentru scurgerea apei, care mai înainte se prelingea pe ziduri din cauza vântului.

Biserica a mai avut nevoie de reparații după cutremurul din 1940 când i s-a prăbușit turla. Aceasta a fost refăcută, cu ajutorul credincioșilor, din lemn.

Între anii 1964-1967 i s-au înlocuit strănile ce erau putrezite și s-a vopsit din nou tabla.

Biserica a avut de suferit și în urma cutremurului din martie 1977 necesitând consolidări.

Într-o perioadă când regimul comunist ateist demola biserici, vrednicul preot paroh Ștefan Aga, începe consolidarea și restaurarea bisericii Înălțarea Sfintei Cruci a fostei mănăstiri Vizantea. Astfel că între anii 1978-1989 se consolidează și se restaurează exteriorul.

În anul 1990 s-au pregătit pereții interiori pentru pictură în frescă, iar la 22 iulie 1992 a început lucrare de pictură. Pictura a fost executată de pictorul arhidiacon Gabriel Sibiescu din Buzău și a fost terminată în august 1994.

Aceste lucrări s-au făcut cu binecuvântarea Prea Sfințitului Epifanie Norocel, episcopul eparhiei Buzăului și Vrancei. Slujba de resfințire a fost oficiată de către Prea Sfințitul Epifanie în ziua de 18 septembrie 1994, înconjurat de un ales sobor de diaconi și preoți.

Așa cum am arătat mai sus la păstorirea parohiei Vizantea, din toamna lui 1995 a venit preotul Lucian Gheorghiță, care a reparat acoperișul clopotniței schimbând înfățișarea pe care o avea (a unei mitre orhierești) în frumosul stil moldovenesc.

Iată că după aproape 140 de ani de la zidire biserica Înălțarea Sfintei Cruci a fostei mănăstiri Vizantea a fost adusă la adevărata ei frumuseșe așa cum și-a dorit-o și ctitorul ei, monahul Visarion.

21 decembrie 2008
Articol realizat de preotul Holbea Ion








BIBLIOGRAFIE

I.IZVOARE

1. Arhivele Statului București

Fondul Mănăstirii Mera, nr. de invenatr 222:

  • dosar 151/19 decembrie 1832;

  • dosar 12- 3 noiembrie 1832;

  • dosar 5/26 iulie 1834;

  • dosar 35-30 noiembrie 1834

Mănăstirea Mira, Pachetul 1, nr. de inventar 222 (3 documente)

Condica mănăstirii Vizantea, nr. de inventar 74 (mss. 580-109 documente)

Fondul mănăstirii Vizantea, nr. inventar 285 (dosar 1-1832;

dosar 2-1832

dosar 3-1832

dosar 4-1834

dosar 6-1835

dosar 7-1836

dosar8-1876

  1. Arhivele Statului Vrancea

Fondul prefecturii Putna dosarul 32-1908

  1. Constantinescu Mircești, C.D. și Sthal, H.H., Documente Vrâncene, cărți domnești, hotârnicii, răvașe și izvoare, vol.I, II, tipografia Bucovina, București, 1929

  2. Documenta Romanae Historica, A. Moldova, (DRN)

  3. Documente privind istoria României, A. Moldova, sec. XVIII, 5 vol., București, 1952-1957 (DIR)

  4. Papadopoulos Kerameus, A., Documente privitoare la istoria românilor culese de Eudoxiu de Hurmuzaki, vol. XIII, București, 1909

  5. Sava Aurel, Documente putnene, volI, tipografia Cartea Putnei, Focșani, 1929

  6. Idem, Documente putnene, vol.II, tipografia Bîncii Centrale Cooperative, Chișinău, 1931

II. LUCRĂRI GENERALE ȘI SPECIALE

  1. Aga Prof. Sevastița, Contribuții la monografia localității Vizantea cu referire specială la rolul mănăstirii din localitate, București 1993

  2. Balș G. Bisericile moldovenești din veacurile al XVII și XVIII-lea, București., 1933

  3. Bilciurescu Constantin, Mănăstirile și bisericile din România cu notițe istorice și gravuri, București, 1890

  4. Bodogae, Pr. Prof. Teodor, Ajutoarele românești la mănăstirile din Sfântul Munte Athos, Sibiu, 1940

  5. Bolliac, Cezar, Mănăstirile din România. Mănăstiri închinate, București, 1862

  6. Brezoianu, Ion, Mănăstirile închinate și călugării străini, București, 1862

  7. Canianu M. și Cândrea A., Dicționarul geografic al județului Putna, București, 1897

  8. Cantemir Dimitrie, Descrierea Moldovei, București, 1976

  9. Cherciu Cezar, Vrancea și ținutul Putnei, ed. Neuron, Focșani, 1995

  10. Codrescu, Theodor, Uricariul, Iași, 1852-1895

  11. Coliu Emil, Contribuții la un istoric al mănăstirii Mira, Constanța, 1932

  12. Constantinescu-Mircești Constantin, Vrancea arhaică. Evoluția și problemele ei, ed. Litera, București, 1985

  13. Drăguț, prof. dr. Vasile, Tradiții ctitorești la curbura Carpaților, în Spiritualitate și istorie la întorsura Carpaților, ed. Episcopiei Buzăului, Buzău 1983

  14. Giurăscu C.C. Istoria podgoriei Odobești din cele mai vechi timpuri până în 1918, ed. R.S.R., București, 1969

  15. Idem Principatele Romane la începuturile sec. al XIX-lea,ed Stiintifica,București, 1976

  16. Giurăscu C.C.-Giurascu C.Dinu, Istoria romanilor din cele mai vechi timpuri și până astăzi,ed. Albatros, București,1975

  17. Giurgea Emil,Vrancea Ghid turistic.ed Sport-turism,București, 1977

  18. Grosu, Pr. Iconom Stavrofor, T.J.Monografia mănăstirii Vizantea, tipografia Cartea Putnei ,Focsani ,1940

  19. Ionescu-Brad,Ion, Agricultura Română a județului Putna, București 1869

  20. Iorga Nicolae, Sate și mănăstiri din România ,ediția II, ed. librăriei Pavel Surdu, București 1916

  21. Idem, Istoria bisericii Românești și a vieții religioase a românilor, ediția II, 2 vol., București ,1929-1932

  22. Idem, Vrancea și Vrânceni, București 1921

  23. Lucaciu S., Însemănri istorice în jurul Unirii Principatelor Române și a domniei lui A.I Cuza,editura Științifică ,București,1961

  24. Măgureanu ,pr Nicolae, Mănăstirea Mira lucrare de licență, fără an

  25. Moldoveanu,Pr. Dr. Ioan, Contribuții la istoria relațiilor Țărilor Române cu Muntele Athos,București 2002

  1. Neculce Ion, Letopisețul Țării Moldovei, ed Iorgu Iordan ,București1963

  2. Norocel,P.S Epifanie, Ctitorii voievodale în eparhia Buzăului, ed episcopie Buzăului,Buzău 1998

  3. Păcurariu,Pr prof. Mircea,Istoria Bisericii Ortodoxe Romane.3 vol,editia a II-a București1992-1997

  4. Rămureanu,I.Bodogae,T.Istoria Bisericească Universală, evol. II,edtia aII-a București 1993

  5. Spineni ,Marin Popescu, Procesul mănăstirilor închinate, București 1936

  6. Stoica, Nifon și Stoicescu,Nicolae, Așezamânte monahale Din Eparhia Buzăului în Spiritualitate și istorie la întorsura Carpaților vol 2 Buzău 1993

  7. Stoicescu,Nicolae, Repertoriul bibliografic al localităților și monumentelor feudale ale Moldovei,București 1974

  8. Ștefănescu P.S Melchisedec, Notițe istorice și arheologice, București,1885.







STUDII ȘI ARTICOLE



1. Arbore P. Alexandru, Toponimie putneană, în rev. Milcovia, I, 1930, vol. I

2. Bodogae, Pr. Prof. Teodor, Considerațiuni istorice privind legăturile Bisericii Române cu mănăstirile din Muntele Athos, în rev. Mitropolia Banatului, 3-4 1943

3. Bogdan, D.P.; Despre daniile românești la Athos, în Arhiva românească, VI, 1941

4. Boldur , A. A., Biserica Ortodoxă din Moldova în timpul domniilor lui Bogdan al-III-lea și Ștefăniță, în rev., Mitropolia Moldovei și Sucevei, an XLIII, 1967, nr. 3-4

5. Bulat, T.G., Rușii caută metale în Moldova, în rev., Arhivele Basarabiei, an III, nr.2, 1931

6. Cojocaru, C. Constantin, Biserica Moldovei, sprijinitoare a Orientului ortodox, I, sec. XVI-XVII, în rev., Mitropolia Moldovei și Sucevei, 4-6, 1985, II, sec. XVII-XVIII, în Mitropolia Moldovei și Sucevei, 3, 1987

7. Cristache Panait, Ioana, Circulația în Moldova a cărții în limba română tipărită în sec. XVIII, în rev. Mitropolia Moldovei și Sucevei, XLVIII, 5-6, 1972

8.Elian, prof Alexandru, Biserica Moldovei și Muntele Athos la începutul veacului al XIX-lea, în rev. Studii Teologice, an XIX, 7-8, 1967

9. Ene, pr. drd. Ionel, Mănăstirea Mera-o ctitorie voievodală a familiei cantemireștilor în ținutul Vrancei, în rev. Îndrumător bisericesc, pastoral și patriotic, 6, 1987

10. Gabor Adrian, Ctitoriile de biserici și mănăstiri ale dregătorilor domnești din județul Vrancea în rev. Glasul Bisericii 6,1989

11. Idem, Mărturii arheologice privind vechimea creștinismului în sudul Moldovei, în rev. Mitropolia Moldovei și Sucevei, LXII,1-2,1986

12. Giurăscu,C Constantin, Despre Vrancea în Revista Istorică Română, an IV,1934

13. Iordan ,Iorgu, Toponomia Putneana, în Rev. “Milcovia”,IV.vol.1-2,1933

14. Iorga, Nicolae, Un sat de vieri, Odobesti, in Revista istorica, v,1914

15.Idem, Muntele Athos în legătură cu țările noastre, în “Analele Academiei Române Memoriile Secțiunii Istorice”36, 1913 -1914

16.Iosipescu Sergiu, Note istorice despre mănăstirea Mira ctitoriei fortificată a cantemireștilor ,în “Buletinul monumentelor istorice “4,1972

17. Idem, Mănăstirea Mira: zbuciumatul destin al unei ctitori cantemirești în “Magazin istoric” anulVII,10,1973

18. Moisescu,diac. Prof. I.Gh., Contribuția românească pentru susținerea Muntelui Athos un decursul veacurilor în rev.”Ortodoxia”2,1953

19. Munteanu-Negruții, Ecaterina, moșiile mănăstirilor din Moldova închinate locurilor sfinte după o statistică alcătuită în 1848 în rev.”Mitropolia Moldovei și Sucevei”an XLIII,7-8,1967

20. Sava Aurel, Contribuții la Istoria Bisericii Vrâncene în rev. “Milcovia “ anul II vol 1 tipografia Cartea Putnei,Focșani 1931


















1Melchisedec Ștefănescu, op. cit., p. 102-104

2Aurel Sava , op. cit., I, p. 11;C.D.Constantinescu Mircești și H.H. Stahl, op.cit., p.57

3Aurel Sava, op.cit., I,p. 11.

4Aurel Sava, op.cit.,Vol.II., p.1

5Ibidem, p. 3 (document datat la 15 mai 1588 în timpul domnitorului Petru Vodă)

6Arh.St.Buc. ,, Mănăstirea Vizantea, nr. de inventar 64, pachet nr.1 document 1

7Arh.St.Buc. Condica mănăstirii Vizantea ms. 580,f. 29, doc. 62

8Ibidem,doc. 63

9C.C.Giurăscu, Istoria podgoriei…,p. 27,apud Arh.St.Buc. ms. 580,f. 31,doc.1

10Arh.St.Buc.,Condica mănăstirii Vizantea ms. 580,f.31,doc.66

11Ibidem, f.26,doc.56

12Ibidem,f. 38,doc.92

13Ibidem,f. 31,doc. 67

14Ibidem,f. 38. doc. 37

15Ibidem,f. 9v.-10,doc. 39

16Ibidem, f. 10, doc. 71

17Ibidem, f.37. doc. 81

18Ibidem, f. 37,doc.85-87

19Ibidem, f. 32, doc.71

20Ibidem, f.37,doc.89

21Ibidem,f.20-20v,doc.37

22Ibidem, f.31v-32,doc.14

23Ibidem, f.31v-32,doc.70

24Ibidem, f.31v-32,doc.58

25Ibidem, F.10-10v,doc.74

26Ibidem, f.26v, doc.58

27Ibidem, f.33-34v,doc.81,82

28Ibidem, f.32v, doc.74

29Ibidem, f.20v, doc.40

30Ibidem, f.20v-21,doc.41

31Ibidem, f.21, doc. 42

32Ibidem, f.38v ,doc.95

33Ibidem, f. 38v-39, doc.96

34Ibidem, f. f. 21v , doc. 44 ,Credem că data acestui document este greșită deoarece de la 3 august 1716 întâlnim la mănăstirea Vizantea pe egumenul Ifrosin, deci acest document s-a încheiat înainte de această dată pe când la mănăstirea Vizantea se afla egumenul Filotei.

35Ibidem, f. 10v, doc. 16

36Ibidem, f. 32v ,doc. 73

37Ibidem, f. 21v , doc. 45

38Ibidem, f.23 ,doc.54

39Ibidem, f. 21v, doc.46

40Ibidem, f.22v, doc. 49

41Ibidem, f. 26. Doc. 57

42Ibidem, f. 11, doc. 17

43Ibidem, f. 11, doc. 18

44Ibidem, f. 11, doc. 19

45Ibidem, f. 11, doc. 20

46Ibidem, f. 32, doc. 75

47Ibidem, f. 35, doc. 84

48Ibidem, f.32v-33 , doc. 76

49Ibidem, f.11-11v , doc. 21

50Ibidem, f.33v , doc. 78

51Ibidem, f.11v , doc. 22

52Ibidem, f.27 , doc. 60; f.33v, doc. 79

53Ibidem, f.14v , doc. 27

54Ibidem, f.14v-15v , doc. 28

55Ibidem, f.23 , doc . 55

56Ibidem, f.15v-16 , doc. 29

57Ibidem, f.16-16v , doc. 30

58Ibidem, f.34 , doc. 80

59Ibidem, f.16v-17 , doc. 31

60Ibidem, f.17 , doc. 32

61Ibidem, f.17 , doc. 33

62Ibidem, f.f. 33-34v , doc. 81

63Ibidem, f.f. 34v , doc. 82

64Ibidem, f.34v-35 , doc. 35

65Ibidem, f.17v-18 , doc. 35

66Ibidem, f.f.17v-18 , doc. 34

67Pr.dr Ioan Moldoveanu, op.cit., p.386 nota 19 apud Academia R.S.R.

68Pr.stavrofor I. T. Grosu, op.cit., p.49

69Pr.dr., Ioan Moldoveanu, op. cit., p. 386 nota 19 apud. Arhivele Statului București, Mănăstirea Pângăreți III+92

70Dr. Teodor Bogodie, art. cit., p. 281 apud Hurmuzachi XIV, 2, p. 1197

71Diac. Prof. Gh. I. Moisescu, art. cit., p. 264

72Prof. Aga Sevastița, Contribuții la monografia localității Vizante cu referire specială la rolul mănăstirii din localitate, p. 65-66; Mihail Canionu și Aureliu Cndrea, Dicționar geograafic al județului Putna, p. 378; Melchisedec Ștefănescu, op. cit., p. 104-105



73Mihail Canoinu și Aureliu Candrea, op. cit., p. 378

74prof. Dr. Teodor Bodogae, art.cit., p. 283




Vizantea Livezi Web Page

Bine ați venit la Vizantea-Livezi!

VIZANTEA-LIVEZI, COMUNA MEA!

Get Adobe Flash player